XVIII.”Gând aruncat”
Păşind,o piatră izbeşte
Un pantofior ce tare se mai grăbeşte.
Priveşte piatra ce s-a dus
Spre răsărit…ori spre apus?
De înlemnit nu îşi dă seama
Că-n urmă mulţimea dă iama.
Restanţe îi sunt priorităţile
Gândind la toate judecăţile.
Porneşte iar dar a pierdut,
Ritmul de atunci, de la început.
Nu e nimic de neînţeles…
Pantoful clipeşte tot mai des…
